
Al treilea suspect în furtul Coifului Dacic a compărut în instanța olandeză pentru prima dată
„I-aș da cu plăcere câteva palme!” ...
„I-aș da cu plăcere câteva palme!” ...
Rusia şi Siria îşi afişează joi voinţa de a-şi consolida relaţiile, precizând că vor revizui acordurile încheiate în timpul lui Bashar al-Assad, în cursul junei prime vizite oficiale la Moscova a şefului diplomaţiei siriene, Assaad al-Shaibani, relatează AFP.
Noua putere de la Damasc începe vânătoarea oamenilor-cheie ai fostului regim, suspectați de crime și corupție
Iranul a imaginat un „Plan Marshall”, în stilul SUA, pentru a reconstrui Siria după războiul civil. Guvernul iranian s-a pus apoi serios pe treabă și a investit miliarde de euro pentru a-și construi, pas cu pas, influența pe teritoriul sirian. Însă documente ale Ambasadei Iranului din Damasc, analizate de Reuters, arată cum acest plan a eșuat spectaculos odată cu înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad.
Forţele de securitate ale Siriei l-au arestat pe Wassim al-Assad, vărul preşedintelui înlăturat de la putere Bashar al-Assad şi figură notorie în această ţară, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne sirian, informează AFP şi Reuters.. potrivit Agerpres.
Izolat pe scena internațională, Kremlinul caută să-și multiplice alianțele tactice. Cu toate acestea, liderul rus Vladimir Putin nu ezită să-și abandoneze „aliații” atunci când își pierde interesul, comentează 20minutes.fr. Iranul este inutil pentru Rusia atât timp cât nu poate oferi arme Odată cu invadarea Ucrainei, prieteniile cu Vladimir Putin s-au diminuat pe scena internațională. Izolată,
Forţele de securitate ale Siriei l-au arestat pe Wassim al-Assad, vărul preşedintelui înlăturat de la putere Bashar al-Assad şi figură notorie în această ţară, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne sirian, informează AFP şi Reuters,
Curtea de Casație din Franța a anulat mandatul de arestare împotriva lui Bashar al-Assad, invocând imunitatea de fost șef de stat, dar a lăsat deschisă posibilitatea reluării urmării penale, după pierderea funcției de către Assad în decembrie 2024.
Cea mai înaltă instanţă judiciară din Franţa a anulat vineri mandatul de arestare emis împotriva fostului lider sirian Bashar al-Assad pentru complicitate la crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul războiului civil din ţară, relatează The Guardian.
Parchetul antiterorist francez a anunţat luni că a cerut un nou mandat de arestare internaţional împotriva fostului preşedinte sirian Bashar al-Assad pentru atacurile mortale cu arme chimice din Siria din 2013, după ce justiţia franceză a anulat vineri un prim mandat de arestare, relatează AFP, preluată de Agerpres.