


Ministerul Mediului a publicat spre consultare Ghidul de finanţare pentru Programul Rabla Auto 2025/ Cea mai importantă schimbare, valoarea ecotichetului pentru maşinile electrice sau cu pilă de combustie pe bază de hydrogen - 18.500 de lei
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a pus în consultare publică Ghidul de finanţare pentru Programul Rabla Auto 2025, pe site-ul instituţiei. Documentul include modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 41/2025, care stabileşte noi măsuri pentru investiţiile finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri publice naţionale.

Ghidul de finanțare pentru Programul ‘Rabla’, în consultare publică la finalul acestei săptămâni
Ghidul de finanțare pentru Programul ‘Rabla’ va fi lansat în consultare publică la sfârșitul săptămânii, urmând ca relansarea acestuia să aibă loc în luna septembrie, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis marți AGERPRES. ‘Într-un an cu constrângeri bugetare, am ales să finanțăm doar acele programe care aduc beneficii
Programul Rabla 2025 – S-a anunțat cât va fi ecotichetul pentru mașini electrice
Ministerul Mediului a pus în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025. Programul începe mai târziu ca niciodată, iar valoarea ecotichetului pentru full-electrice scade la jumătate față de propunerea din iunie. În

Ghidul de finanțare pentru programul Rabla a fost publicat spre consultare. Care e principala modificare
Ministerul Mediului a lansat vineri în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025. Principala modifificare se referă la valoarea ecotichetului pentru autovehiculele electrice.

RABLA 2025. Scade ecotichetul pentru mașinile electrice, programul se reia în septembrie
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie.

Ministerul Mediului: Programul Rabla, relansat în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei/ Ghidul actualizat, pus în dezbatere publică săptămâna aceasta/ Valoarea voucherelor va fi redusă
Ministerul Mediului anunţă că programul Rabla va fi relansat în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei, iar ghidul actualizat va fi pus în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni. Valoarea voucherelor va fi redusă.
Programul Rabla 2025 va fi reluat în septembrie. Când va fi publicat ghidul de finanțare pentru persoanele fizice
Programul Rabla va fi reluat în septembrie, cu un buget de 200 milioane lei, iar ghidul de finanțare pentru persoanele fizice va fi lansat în dezbatere publică până la sfârșitul săptămânii, anunță Ministerul Mediului. „Valoarea

„Rabla pentru termopane”: a fost aprobat bugetul, nu și ghidul de finanțare
Bugetul programului „Rabla pentru termopane” a fost aprobat de Guvern încă din data de 24 aprilie, dar până în prezent nu a fost întocmit niciun Ghid de finanțare, care să conțină criteriile de eligibilitate.