
Caniculă de la Oradea la Dunăre și Marea Neagră. Nici Bucureștiul nu scapă. Cinci județe vor fi sub cod portocaliu de temperaturi extreme HARTĂ
Canicula va afecta vestul și sudul țării, chiar în...
Canicula va afecta vestul și sudul țării, chiar în...
Direcţia de Poliţie Transporturi a organizat recent o acţiune de control privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim „TAXI", „în regim de închiriere" şi în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România. 218 autovehicule au fost verificate, au fost legitimate 352 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 104 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 38.000 de lei.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au intensificat controalele în stațiunile de pe litoral, în cadrul Comandamentului Litoral 2025. Pe 10 iulie, în urma verificărilor făcute la 60 de operatori economici, 47 dintre aceștia
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, vineri, amenzi în valoare totală de 250.500 de lei în urma unor controale desfășurate la șapte operatori economici din Capitală. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară
Peste două milioane de pensionari din România urmează să primească un sprijin financiar de 250 de lei, acordat sub forma unui ajutor alimentar. Suma va fi virată pe cardurile speciale destinate achiziției de produse de bază. Tranșa programată pentru luna iunie nu a fost, încă, virată, anunță MIPE. Cine beneficiază de acest ajutor Ministerul Investițiilor
Doar 4 din 248 de magazine verificate luni de ANPC au respectat toate regulile. Comisarii au găsit alimente cu mucegai, prețuri diferite pe bon față de raft și probleme la refrigerare.Operațiunea a scos la iveală problemele grave din comerțul cu amănuntul.
Poliţiştii au făcut o razie de amploare în Mamaia. Peste o mie de persoane au fost legitimate şi 250 de maşini verificate. S-au dat amenzi în valoare de 140.000 de lei şi s-au reţinut şapte permise de conducere, dar şi certificate de înmatriculare.
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) au acţionat şi în cadrul Festivalului Beach, Please! de la Costineşti şi au făcut 90 de controale la evenimentul muzical. Ei au constatat abateri legate de etichetare, igienă şi condiţii de depozitare şi au dat cinci amenzi, în valoare totală de 53.000 de lei.
Şeful Cancelariei Premierului, Mihai Jurca, a declarat vineri că reducerea aparatului demnitarilor aduce o economie la buget de 615.000 lei pe lună, iar reducerea aparatului corpului de funcţionari aduce o economie de 250.000 lei pe lună. El a anunţat că propun şi organizarea unui departament pentru continuitate guvernamentală, care va avea în principal menirea de a urmări activitatea demnitarilor, iar Departamentul de rezilienţă şi Departamentul de relaţii internaţionale, din cadrul Direcţiei de protocol, se vor desfinţa.
Programul de guvernare al noii Coaliții este unul foarte ambițios și are în vedere să îi ajute pe tineri, dar și să stimuleze natalitatea prin subvenții pentru mamele cu copii.