

:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/valorosi-fotbalisti-campionatul-european-u21.jpeg)
Cei mai valoroși fotbaliști de la Euro U21. Anglia domină topul + ”tricolorii” sunt departe de fotbalul mare
Campionatul European U21 este în plină desfășurare și toată lumea așteaptă să-i vadă la lucru pe cei mai valoroși fotbaliști prezenți la competiția din Slovacia.
Trent Alexander-Arnold semnează cu Real Madrid! Liverpool încasează 10 milioane € pentru un jucător liber de contract
Transfer surpriză oficializat înainte de termen, Real Madrid grăbește mutarea pentru Mondialul Cluburilor. Real Madrid a confirmat transferul fundașului dreapta Trent Alexander-Arnold, într-o mutare anticipată încă din iarnă, dar oficializată abia acum. Deși contractul său cu Liverpool expiră în această vară, „cormoranii” vor încasa 10 milioane de euro ca formă de compensație, pentru a permite

Războiul salariilor poate arunca în aer atmosfera la Real Madrid. De ce nu vrea Florentino Perez să-i ofere lui Vinicius contractul pe care îl cere, deși și l-ar permite
Vinicius a devenit protagonistul unei telenovele în toată puterea cuvântului. Salariul pe care îl solicită pentru a-și prelungi contractul cu Real Madrid riscă să arunce în aer vestiarul. Prin urmare, clubul ezită să-i facă pe
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/luka-modric-va-imbraca-tricoul-lui-ac-milan-din-sezonul-urmator.jpg)
Luka Modric o părăsește pe Real Madrid pentru AC Milan! Culisele transferului momentului din fotbalul internațional
Plecarea lui Luka Modric de la Real Madrid la AC Milan reprezintă doar o chestiune de timp. Analiza impactului mutării spectaculoase

Atletico Madrid, ofertă de 75.000.000 de euro pentru atacantul cu care vrea să distrugă hegemonia Barcelonei şi a lui Real Madrid
Atletico Madrid pornește reconstrucția echipei pentru a pune capăt dominației granzilor Barcelona și Real Madrid. Presa spaniolă anunță că formația madrilenă a început să facă primii pași pentru mutarea lui Viktor Gyokeres. Conducerea clubului pune

ADVERTORIAL. Fotbalul spectaculos continuă la Mondialul Cluburilor! Urmează Real Madrid vs Pachuca
Mondialul Cluburilor este o competiție care demonstrează în continuare că fotbalul este sportul rege, în orice colț al lumii ne-am afla. Partida de duminică seară dintre Real Madrid și Pachuca se joacă cu calificarea în

Florentino Perez știe să plătească doar cecuri de 50.000.000 de euro. Real Madrid a rezolvat încă un transfer de top
Florentino Perez scoate din buzunar 50.000.000 de euro pentru următorul transfer de top pe care vrea să-l facă la Real Madrid. Presa portugheză anunță că vicecampioana Spaniei este la un pas să finalizeze mutarea lui

Cine domină FM-ul? Topul radiourilor din România. Un post are 2,5 milioane de ascultători
AUDIENŢE RADIO. Cum arată clasamentul celor mai ascultate posturi de radio.

Topul care dă peste cap planurile de vacanță din Europa. Orașele care domină turismul în 2025
Asia domină clasamentul destinațiilor turistice de vacanță emergente pentru vara 2025, cu Tokyo și Osaka în frunte, datorită atractivității economice și creșterii cererii internaționale. În timp ce orașele asiatice urcă în preferințele turiștilor, SUA înregistrează un recul al vizitelor externe. Tokyo și Osaka, vedetele verii pentru vacanță în 2025 Un studiu publicat de Mastercard Economics Institute,