

„Plec cu un gust amar din țară, las în urmă părinți de 70 și 76 de ani”. De ce a decis o familie din Iași să emigreze a doua oară
În 2008, criza economică l-a făcut pe Marcel M., din Iași, acum în vârstă de 49 de ani, să emigreze. 10 ani mai târziu, Brexitul l-a adus înapoi în România. I se părea atunci că

Mihail Sebastian și viața în România interbelică antisemită: „Când nu mă gândesc la sinucidere, mă gândesc la cerșeală“
Au trecut 80 de ani de la momentul fatidic care a pus capăt norocului pe care Mihail Sebastian l-a avut în cei 37 de ani de viață - a scăpat cu bine de cele două războaie mondiale și a trecut cu bine prin perioada dominată de legionari.

Dani Mocanu, mesaj către Mircea Cărtărescu, după ce ambii au exprimat aceeași opțiune de vot: „Mințile strălucite gândesc la fel!” (VIDEO, FOTO)
Dani Mocanu a anunțat printr-o nouă manea că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, atrâgându-i astfel atenția inclusiv lui Mircea Cărtărescu, marele scriitor având aceeași opțiune electorală. „Mințile strălucite gândesc la fel”, a
Tot mai mulți germani care lucrează cu normă întreagă au nevoie de ajutor de la stat
Politicienii germani spun des: „Munca trebuie să merite.” Însă tot mai mulți angajați cu normă întreagă au nevoie de ajutor de la stat, iar noua creștere a salariului minim este considerată dezamăgitoare, transmite Deustche Welle. Coincidență sau nu, 2015 este și anul în care Germania a introdus pentru prima dată un salariu minim de bază.

Gestul simplu care ar putea ajuta la pierderea în greutate. Descoperirea făcută de mai mulți cercetători germani
Vara vine cu o presiune suplimentară pentru a avea o silueta perfectă. În acest context, tot mai mulți români caută metode rapide, dar caresă nu le pună sănătatea în pericol, pentru a da jos kilogramele

Ce se va întâmpla cu Spațiul Schengen. Statele vor reintroducerea controalelor la frontiere din cauza migrației ilegale
Unele țări din Spațiul Schengen au notificat Comisia Europeană pentru reintroducerea controalelor la frontiere, în încercarea de a opri migrația ilegală.
Irinel Columbeanu, declarație-șoc: „Sunt și bunic”. Cea mai mare dorință a fostului afacerist de la Izvorani este legată de Irina: „Tot ce simt și gândesc se concentrează asupra ei”
În toamna anului 2023, Irinel Columbeanu a ajuns la azilul din Ghermănești. Suferise deja două AVC-uri și nu-și mai putea purta singur de grijă. În 2018, fiica sa s-a mutat definitiv la mama ei, în Statele Unite, și nu a mai văzut-o timp de 6 ani decât pe cameră.

Cât câștigă Mihai Trăistariu din muzică și turism. Solistul aspiră să-și deschidă o nouă afacere. „Mă tot gândesc de unde să fac rost de un milion de euro”
Nu mai este un secret pentru nimeni că Mihai Trăistariu a dat lovitura cu unitățile de cazare de pe litoral, iar vara se anunță aglomerată pentru solist. Acesta nu a ezitat să vorbească nici despre