
Centrală nucleară din Armenia, pericol iminent pentru Europa: „Un Cernobîl în așteptare”
Metsamor, centrala nucleară din Armenia, construită...
Metsamor, centrala nucleară din Armenia, construită...
Alessandro Murgia este în negocieri avansate cu Universitatea Cluj, deși Dinamo și-a exprimat interesul pentru transferul său. Alessandro Murgia (28 de ani), unul dintre jucătorii decisivi ai celor de la Hermannstadt în actualul sezon de Superligă, este aproape să își continue cariera în România, dar nu în tricoul lui Dinamo, așa cum se specula inițial.
Cristian Ghinea, reprezentantul USR la negocierile pentru formarea noului guvern, aruncă în aer toate înțelegerile la care par să fi ajuns cele patru partide. Cu câteva ore înainte de anunțarea premierului, Ghinea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care atacă fără perdea PSD și PNL.
Reprezentantul USR Cristian Ghinea a acuzat PSD că este dornic „să bage mâna în buzunarul tuturor fără să clipească”.
Vladimir Putin a făcut declarații importante despre conflictul din Ucraina în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Potrivit Kommersant.ru, liderul de la Kremlin susține că Ucraina a început războiul. Putin susține că Ucraina a început războiul Vladimir Putin a făcut declarații importante despre conflictul din Ucraina la Forumul Economic Internațional de la Sankt
Liderul USR, Dominic Fritz, afirmă că va schimba miniștrii din viitorul Guvern, „fără să clipească”, dacă președintele Nicușor Dan i-o va cere. „În momentul în care domnul președinte îmi cere să schimb, să schimbăm pe un ministru, să denumim pe altcineva, o voi face fără să clipesc”, declară liderul USR, după ședința în care s-a
Alessandro Murgia, mijlocaș cu zeci de meciuri la activ în Serie A, a devenit, oficial, noul jucător al celor de la Universitatea Cluj, echipă cu care a semnat din postura de fotbalist liber de contract.
Costel Gâlcă a luat o decizie surprinzătoare înaintea debutului de sezon. L-a exclus din lot pe Mattias Kait, unul dintre jucătorii care au purtat banderola de căpitan în ultima perioadă. Prin urmare, acesta se vede
Jucătorul care a eșuat lamentabil la FCSB e liber de contract în acest moment și e gata să rămână în fotbalul românesc. Belgianul William Baeten, fostul jucător de la gruparea roș-albastră, e în discuții cu
Jordan Gele, unul dintre fotbaliștii de care Gigi Becali vrea să scape de la FCSB, pune condiții clare pentru a pleca. Atacantul cere să fie lăsat liber, iar campioana Superligii să îi plătească toți banii