


„Plămânul popcorn”, boala fără leac cauzată de așa-zisul fumat „sănătos”
În timp ce țigările electronice devin tot mai populare printre adolescenți și tineri, fiind considerate mai „sănătoase” decât fumatul clasic, experții în sănătate trag un nou semnal de alarmă: „vapatul vă poate cicatriza plămânii pe viață”.

Kremlinul refuză să-și prezinte așa-zisul memorandum de pace: „Este neconstructiv”. Reacția Ucrainei
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a refuzat joi să comenteze cererile pe care le-ar include regimul de la Moscova într-un așa-zis memorandum de pace, susținând că acestea trebuie discutate în privat și să nu fie cunoscute dinainte, relatează Ukrainska Pravda. „Rusia nu va discuta public conținutul documentelor privind soluționarea conflictului din Ucraina; negocierile

35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990: Drumul lui Ion Iliescu de la pucist în PCR până la Președinția României, stropit mereu cu sângele altora
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost partea a doua a planului pus la cale, conform procurorilor, de Ion Iliescu pentru a-și asigura puterea în noul stat democratic, după evenimentele sângeroase din perioada 22-30 decembrie 1989, atunci când el și oamenii lui din FSN au preluat puterea de la Nicolae Ceaușescu, prin confiscarea Revoluției autentice

7 teme despre niște alegeri pline de calcule greșite. Un PSD AUR-izat?
Iar s-a calculat, s-a votat strategic. S-a început o partidă de șah și a ieșit până la urmă un barbut. Și a ieșit ca în iarnă aproape. Simion și Georgescu și-au adunat voturile. PSD a produs doi candidați, Ponta și Antonescu, și a reușit să nu prindă din nou turul doi. Tabăra europenistă a tot
Ion Cristoiu: „Fiecare aşteaptă să apară din clipă în clipă, ca o icoană, Majestatea Sa”Ion Cristoiu:
Prin Decret Regal, în 21 iunie 1940, Frontul Renaşterii Naţionale se transformă în Partidul Naţiunii. O decizie fără nici un efect în realitatea ţării, luată cu doar cîteva zile înainte de Cedarea Basarabiei, unul dintre numeroasele momente de fanfaronadă de sub Domnia lui Carol al II-lea. Duminică, 23 iunie 1940, pentru a lăsa impresia că

Ion Cristoiu, despre primirea entuziastă a lui Bolojan la congres: USR îl vede ca pe un 'ayatollah al tefeliștilor', iar Nicușor Dan pare să fi fost uitat
Într-un nou episod din seria sa Pastila zilnică, jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a comentat modul în care a fost organizat Congresul USR, precum și aparițiile-cheie din cadrul evenimentului.
USR validează azi, prin congres, votul partidului pentru ca Dominic Fritz să fie președintele formațiunii politice / După congres, o altă ședință importantă
Congresul USR de sâmbătă, 21 iunie, este mai mult unul formal. Delegații partidului prezenți la eveniment vor vor valida votul online prin care Dominic Fritz a fost ales cu 67,2% pentru funcția de președinte al

Nava de protocol a PCR, cu care Nicolae şi Elena Ceauşescu se plimbau pe Dunăre, scoasă la casat. Care e preţul de pornire al licitaţiei
O navă de protocol a Partidului Comunist Român este vândută la fier vechi. În trecut ambarcaţiunea a fost folosită pentru plimbări pe Dunăre de Nicolae și Elena Ceaușescu. După Revoluţie, nava a intrat în proprietatea Universităţii din Galați care acum a decis să o caseze şi a scos-o la licitaţie.

Congres PNL pe 12 iulie. Bolojan: „Propunerea pe care am făcut-o e ca PNL să se consolideze ca partid liberal-conservator” (VIDEO)
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și premierul desemnat, a anunțat că partidul va avea pe 12 iulie un congres extraordinar pentru alegerea unei conduceri pline a formațiunii. Bolojan a mai spus că propunerea sa