
De la „buche” la „book” - o poveste a literelor
Astăzi, la „Dicționar cultural”, extragem din...
Astăzi, la „Dicționar cultural”, extragem din...
Președintele României, Nicușor Dan, a avut o discuție bilaterală cu premierul Regatului Unit, Keir Starmer, în marja summitului NATO de la Haga. Potrivit șefului statului, discuția a fost axată pe „relația strânsă dintre România și Regatul Unit”, dar și pe combaterea „amenințărilor hibride și cibernetice” în regiunea Mării Negre. „A fost o plăcere să mă
Liderii Uniunii Europene și Canadei au decis să aprofundeze cooperarea și parteneriatul, cu ocazia celei de a 20-a reuniuni la nivel înalt UE-Canada, desfășurată recent. Cele două părți au semnat un parteneriat de referință în domeniul securității și al apărării, care va consolida contribuția Canadei la arhitectura de apărare a Europei, aflată într-o rapidă evoluție.
Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară (ISPAIM) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (FIUB) au semnat, vineri, un acord de cooperare pentru promovarea cunoaşterii istorice, a culturii strategice şi a valorilor educaţiei civice în domeniul securităţii şi apărării naţionale.
Rapid a pus ochii pe un fundaș de bandă interesant din SuperLiga, iar Daniel Niculae a vorbit la superlativ despre jucător.
Agenția de informații israeliană Mossad a comentat operațiunea SBU la scară largă „Pânza de Păianjen” împotriva Rusiei pe pagina sa de pe rețeaua de socializare X.
O divizie a concernului elvețian de armament RUAG MRO ar putea vinde 71 de tancuri Leopard 1 A5 unei companii germane fără permisiune specială, dar cu condiția ca echipamentul să nu fie transferat în Ucraina în viitor, a anunțat Consiliul Federal (guvernul) confederației. „Astăzi, Ministerul Federal al Economiei (EAER) a informat Consiliul Federal că RUAG MRO nu
Întâlnindu-se cu înaltul oficial rus din domeniul securității, Serghei Șoigu, Kim Jong-un a declarat că Phenianul va „sprijini necondiționat poziția Rusiei și politicile sale externe în toate problemele internaționale esențiale, inclusiv în ceea ce privește conflictul din Ucraina”, potrivit agenției nord-coreene KCNA, scrie AFP. Coreea de Nord, unul dintre principalii aliați ai Moscovei Coreea de
NATO şi UE condamnă, vineri, activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse (GRU) şi îndreptate împotriva mai multor state membre NATO şi ale Uniunii Europene. Ministerul de Externe transmite că actorii subordonaţi GRU au vizat instituţii publice, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi de pe teritoriul Alianţei şi al Uniunii Europene, inclusiv din România.
Liderii PSD, PNL, UDMR, USR și ai Minorităților Naționale s-au reunit miercuri pentru a treia oară în această săptămână, în încercarea de a ajunge la un acord privind împărțirea ministerelor. Cu toate acestea, discuțiile s-au