
Delgaz Grid lansează trei proiecte pilot pentru dezvoltarea sectorului de gaze verzi şi a soluţiilor de decarbonizare
Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în...
Compania Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în...
Femeia din Galaţi care şi-a omorât în bătaie fiica de nouă ani, la începutul anului trecut, a fost condamnată la 28 de ani şi patru luni de închisoare. La pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare, dată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, s-a aplicat un spor de o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea date, respectiv 8 ani şi 4 luni. În acelaşi dosar, au primit câte 18 ani şi 8 luni de închisoare unchiul şi mătuşa fetiţei decedate, pentru complicitate. Sentinţa dată luni de Tribunalul Galaţi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Caz șocant în județul Dolj. Un băiat de doar 10 ani este bănuit că și-ar fi înjunghiat mortal unchiul, un tânăr de 22 de ani care se manifesta agresiv și avea un cuțit asupra sa. Incidentul s-ar fi petrecut în timpul unui scandal în familie. Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Situația se complică în cazul Mihaelei Moise! Așa cum știm, cunoscuta jurnalistă a cerut un ordin de protecție împotriva unor persoane de pe Tiktok după ce a s-a implicat într-un caz umanitar. Meme ne dezvăluia,
Doina Ruști, un nume de referință al literaturii românești contemporane, a fost invitata lui Adrian Artene, în podcastul Altceva, pe care-l moderează. Scriitoarea a povestit un moment dureros din viața ei, dintre multe altele trăite,
În urmă cu un an, o crimă teribilă șoca întreaga țară. Raisa, o copilă de numai doi ani din Dolj, a dispărut fără urmă, ca mai apoi să fie găsită moartă. Cel care a ucis-o
Zilnic, corpul nostru trimite semnale subtile, avertismente sau cereri de echilibru, pe care le ignorăm din rutină, neglijență sau dezinformare.
Povestea tânărului Andrei din Galați a impresionat întrega comunitate. După ce s-a distrat la un majorat, băiatul de 20 de ani a fost bătut cu bestialitate și lăsat să agonisească în stradă. Mama gălățeanului își
Două surori de 9 şi 12 ani au fost agresate sexual de unchiul şi verişorul lor, într-o comună din Argeş. Fata de 12 ani a fost violată încă din 2021 de verişorul ei în vârstă de 19 ani. Cei doi agresori au fost arestaţi preventiv.
Un copil de opt ani din Mureș a fost dat dispărut. El a plecat, vineri seara, de la locuința unchiului său, din aceeași localitate, dar nu a mai ajuns acasă. Pentru identificarea acestuia, sunt angrenate multiple forțe de căutare formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ai ISU și Salvamont.