
După 20 de ani: atentate teroriste la Londra – amintirile unei supraviețuitoare
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și...
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări meteo de ploi şi vijelii şi caniculă, valabile pentru orele următoare.
În această dimineaţă, de la ora 10.00, intră în vigoare un cod galben de ploi şi vijelii în 21 de judeţe. De asemenea, o informare de intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, mixte la munte, răcire accentuată este valabilă de joi până sâmbătă la prânz.
Patru judeţe se află duminică sub cod roşu de caniculă, luni, acesta vixzând şi mai multe judeţe şi Capitala.
Un val intens de caniculă a pus stăpânire pe întreaga țară, iar temperaturile extreme devin regula acestor zile. În prezent, patru județe din sudul țării se află sub incidența unui cod roșu de temperaturi extreme, în timp ce restul regiunilor, inclusiv Bucureștiul, sunt plasate sub cod portocaliu. Începând de luni, aria codului roșu se va extinde, acoperind tot sudul României.
Avertizare de vreme severă pentru 16 județe, emisă de ANM începând cu ora 14.00. Revin ploile, grindina și vijeliile în mare parte din țară
Meteorologii au emis joi o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregii țări, până luni seară: se vor semnala ploi puternice, grindină și vijelii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis și un cod galben de furtună, valabil joi, pentru 21 de județe din jumătatea de est a țării.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi torențiale, vijelii şi grindină pentru 25 de județe. De asemenea, o informare de vreme severă în toată ţara este valabilă până joi, 8 mai, ora 23.00.
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă. Prima, un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii, intră în vigoare azi, la ora 12.00, și este valabilă până la noapte. De asemenea, o informare de instabilitate atmosferică a intrat în vigoare la ora 10.00 și expiră vineri dimineață, la ora 9.00.