
Eroul giuleștenilor din Rapid – FCSB 2-2 a explicat execuția magnifică reușită cu călcâiul
Campioana FCSB avea 2-0 în minutul 87, dar formația...
Campioana FCSB avea 2-0 în minutul 87, dar formația...
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) au acţionat şi în cadrul Festivalului Beach, Please! de la Costineşti şi au făcut 90 de controale la evenimentul muzical. Ei au constatat abateri legate de etichetare, igienă şi condiţii de depozitare şi au dat cinci amenzi, în valoare totală de 53.000 de lei.
Un număr de 67 de suporteri ai FCSB și 23 de fani Universității Craiova se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal, anunță Jandarmeria Capitalei, care transmite că va asigura ordinea și siguranța publică la meciul de sâmbătă dintre cele două formații.
Înaintea meciului de fotbal dintre FCSB și CFR Cluj, programat sâmbătă, de la ora 20:00, pe stadionul Steaua din București, Jandarmeria Capitalei a efectuat verificări ample pentru a preveni introducerea materialelor pirotehnice interzise pe arena sportivă, având în vedere antecedentele privind comportamentul suporterilor la evenimentele anterioare. Conform Jandarmeriei Capitalei, în urma controlului preventiv, au fost
Gigi Becali i-a oferit soluția lui Dan Șucu pentru a scoate clubul Rapid din criza cu care se confruntă în ultimele două sezoane. Venirea lui Dan Șucu la Rapid le-a redat speranțele fanilor că vor
Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost arestați la Moscova sub suspiciunea că îndeplineau anumite misiuni pentru Serviciul de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău, anunță Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, principalul succesor al KGB-ului sovietic), relatează Meduza. Moscova extinde operațiunile hibride împotriva Chișinăului FSB îi numește pe cei doi cetățeni moldoveni
FCSB se pregătește de meciul retur cu Drita, din turul al treilea al Europa League. Campioana României s-a impus cu 3-2 în tur și vrea să facă un pas mare spre faza principală a competiției.
Jandarmeria Capitalei a anunţat măsurile de ordine şi siguranţă publică cu privire la meciul dintre Dinamo şi FCSB, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 21.30, pe Arena Naţională, în etapa a patra din Superligă.
De la 1 iulie încep să se aplice amenzi pentru netransmiterea în sistemul e-Factura în relația persoană juridică către persoană fizică, de genul facturilor la utilități.
Jandarmii prahoveni au amendat şase suporteri la partida dintre Petrolul Ploieşti şi FCSB care s-a desfăşurat, sâmbătă seară, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, doi dintre ei fiind sancţionaţi pentru concurs de contravenţii. Doi fani petrolişti au primit interdicţia de a intra pe stadion timp de un an.