FOTO Una dintre cele mai importante investiții în energie regenerabilă din România
Județul Ialomița va găzdui una dintre cele mai...
Județul Ialomița va găzdui una dintre cele mai...
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Parinte Timotei Prahoveanul, va oficia slujba stâlpilor, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, şi tot el va oficia slujba înmormântării fostului preşedinte Ion Iliescu.
Papa Leon al XIV-lea va oficia vineri dimineață la ora locală 11:00 (12:00 ora României) o slujbă alături de cardinali în Capela Sixtină, la doar o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea
Prima slujbă oficiată de Papa Leon al XIV-lea în Capela Sixtină va avea loc vineri, 9 mai, la ora locală 11 (12.00, ora României), a anunțat Vaticanul. Noul Suveran Pontif va conduce și rugăciunea Regina Caeli duminică, 11 mai, la orele prânzului, din Balconul Bazilicii Sfântul Petru, relatează AFP, conform News.ro. Amintim că fum alb
Teodora Marcu a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a avut loc începând cu ora 12, iar apoi familia și cei apropiați au condus-o spre locul de veci.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie definitivă în cazul lui Corneliu Bârlădeanu, fostul episcop al Hușilor, condamnându-l la 8 ani de închisoare pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală. Instanța Supremă a respins recursul depus de Bârlădeanu împotriva sentinței anterioare, iar fostul episcop retras va fi încarcerat. Sentința vine în urma unei anchete detaliate publicate de site-ul Să fie lumină.
Patriarhia Română exprimă condoleanțe familiei fostului președinte Ion Iliescu, evidențiind faptul că acesta „a avut întotdeauna o atitudine de respect față de Biserica Ortodoxă Română, chiar și înainte de a fi Președinte al României, deoarece a recunoscut importanța Bisericii Ortodoxe Române în istoria și în viața poporului român”.
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat miercuri pe Corneliu Bârlădeanu la opt ani de închisoare pentru viol în formă continuată și agresiune sexuală. Decizia este definitivă.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat vineri că primele atacuri efectuate împotriva Iranului în cadrul operațiunii „Națiunea leilor”, care au vizat în principal instalații ale programului nuclear al regimului de la Teheran, au fost realizate cu „succes”, relatează AFP. „Am efectuat lovituri inițiale cu succes și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom realiza mult mai mult”, a
Dumnezeu să-l judece pe Ion Iliescu, de vreme ce noi, românii, nu am fost în stare, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la B1 TV, comentând moartea fostului preşedinte.