
Românul care a șocat SUA. Fura într-un mod ingenios și avea zeci de mandate de arestare pe numele său. „Nu mai văzusem așa ceva până acum” VIDEO
Un cetățean român, căutat într-un caz de furt ilegal de bani în nordul Texasului, a fost arestat recent în zona Houston. Poliția din Plano a început ancheta în iulie, după ce cineva a instalat un dispozitiv de blocare a banilor la un bancomat din fața unei bănci de pe Preston Road.

Şase români pe numele cărora existau mandate europene de arestare pentru furturi de 400.000 de euro în Austria au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii din Mehedinţi/ Aceştia ar urma să fie arestaţi şi extrădaţi
Şase români pe numele cărora existau mandate europene de arestare pentru mai multe furturi pe teritoriul Austriei, cu un prejudiciu estimat la 400.000 de euro, au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii din Mehedinţi. Aceştia urmează să fie prezentaţi unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru a se dispune reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior Curţii de Apel Craiova, care se va pronunţa asupra arestării şi extrădării lor.
Franța a emis, după 13 ani, mandate de arestare pe numele lui Bashar al-Assad și al altor foști oficiali sirieni pentru moartea a doi jurnaliști în bombardamentele din 2012
Autoritățile judiciare franceze au emis mandate de arestare pe numele fostului președinte sirian Bashar al-Assad și al altor șase foști oficiali de rang înalt, în legătură cu bombardarea, în 2012, a unui oraș controlat de

28 de șoferi de la regia de transport public Brașov au primit mandate de arestare. Furau motorină de la autobuze și o vindeau cu 5 lei / litrul. Cumpărătorii, anchetați și ei
Judecătoria Brașov a emis mandate de arestare pentru 28 de angajați ai Regiei Autonome de Transport Public Braşov (RATBv), inculpaţi pentru furt. Din cei 39 acuzați că au sustras, în mod repetat, motorină din autobuzele Regiei, doi șoferi au fost plasați sub control judiciar. Sunt cercetați pentru tăinuire și cei care au cumpărat motorina furată, vândută cu prețul de 5 lei pe litru.

Brașov: 28 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport au primit mandate de arestare preventivă în dosarul de furt de combustibil. Doi dintre ei au fost plasați sub control judiciar
28 de şoferi ai Regiei Autonome de Transport Braşov (RATBV) au primit, joi, mandate de arestare preventivă şi doi au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul de furt de combustibil, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov. Conform sursei citate, în dosar sunt cercetate, în total, 44 de persoane, 38 dintre acestea şoferi

28 de șoferi de autobuz din Brașov au primit mandate de arestare în dosarul furtului de combustibil
Un număr de 28 de șoferi ai Regiei Autonome de Transport Brașov (RATBV) au primit, joi, mandate de arestare preventivă și doi au fost plasați sub control judiciar, în dosarul de furt de combustibil, a anunțat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. În cadrul dosarului, miercuri, au avut loc 46 de percheziţii, a anunțat Agerpres.

Noi percheziţii în judeţele Vâlcea şi Sibiu, în dosarul de infracţiuni informatice cu un prejudiciu de peste 106 milioane de euro/ Sute de europeni au fost înşelaţi cu anunţuri fictive de vânzare/ Măsuri preventive şi mandate europene de arestare
Alte opt percheziţii au fost făcute, marţi, în judeţele Vâlcea şi Sibiu, într-un dosar care vizează infracţiuni informatice cu un prejudiciu de peste 106 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, presupuşii infractori ar fi preluat controlul a 120 de conturi ale utilizatorilor unei platforme internaţionale de comerţ online, cu un istoric mare de tranzacţii comerciale fără incidente. Ulterior, beneficiind de credibilitatea respectivelor persoane pe acea platformă, presupuşii infractori le-ar fi utilizat conturile postând anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri pe care, în realitate, nu le deţineau, înşelând astfel peste 700 de europeni. În decembrie anul trecut, au fost făcute 13 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Vâlcea şi Olt. Împotriva a şapte persoane autorităţile au luat măsuri preventive, dintre care patru sunt cercetate în România şi trei în Germania. Alţi trei membri ai grupării au emise, pe numele lor, de către autorităţile germane, mandare europene de arestare.
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru liderii talibani, acuzați că au persecutat sistematic femeile din Afganistan
Curtea Penală Internațională a emis marți mandate de arestare pe numele a doi lideri talibani din Afganistan, inclusiv liderul suprem Haibatullah Akhundzada, pe care îi acuză de persecutarea fetelor și femeilor, notează Reuters și AFP.

Mandate de arestare pentru liderii talibani, acuzați că au persecutat femeile din Afganistan
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru doi lideri talibani, acuzați că au persecutat femeile și fetele din Afganistan prin măsuri opresive, încă de la preluarea puterii în 2021.