Franța a suspendat temporar programul de primire a palestinienilor evacuați din Gaza. O studentă este acuzată de remarci antisemite
Franța și-a suspendat programul de primire a...
Franța și-a suspendat programul de primire a...
Tesla a început duminică testarea publică a unei versiuni limitate a serviciului său de robotaxiuri, o etapă importantă în promisiunea de lungă durată a lui Elon Musk privind viitorul autonom al companiei.
O instanță europeană de rang înalt a constatat miercuri că Rusia a comis o serie de încălcări ale drepturilor omului prin sprijinirea separatiștilor anti-Kiev din estul Ucrainei (Donbas) începând din 2014, prin doborârea avionului MH17
Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, din Australia a fost condamnată luni pentru uciderea a trei rude în vârstă ale fostului soț, folosind ciuperci otrăvitoare, într-un caz care a șocat întreaga țară, scrie
Un juriu australian a găsit-o luni vinovată pe Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a acuzată de faptul că a ucis trei persoane, cărora le-a servit ciuperci otrăvitoare, un caz care a ţinut întreaga Australie cu sufletul la gură, relatează AFP.
Un accident grav a avut loc marți, după-amiază, în județul Olt. Mai exact, incidentul s-a petrecut între localitățile Mihăești și Seaca, pe DJ679, iar în acesta au fost implicate două persoane, din același autoturism. La
Lituania ia în considerare închiderea parţială a spaţiului său aerian în contextul căutării unei drone despre care există suspiciuni că a intrat pe teritoriul său dinspre Belarus, transmite publicaţia The Kyiv Independent, citând o declaraţie a ministrului lituanian al apărării.
Rusia ar fi responsabilă pentru prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, doborât în urmă cu zece ani deasupra Ucrainei, tragedie soldată cu moartea a 298 de persoane.
Agenția ONU pentru aviație civilă, OACI, susține că Rusia este responsabilă pentru prăbușirea zborului MH17, doborât în urmă cu zece ani deasupra Ucrainei și soldat cu moartea a 298 de pasageri și membri ai echipajului, notează AFP.
Pavel Bartoș și Smiley fac echipă de 15 ani la “Românii au talent”, emisiunea fenomen care ține publicul pe Pro TV, în fiecare seară de vineri, de la 20:30. Urmează încă o ediție live, în