
Garajele, magaziile, serele și alte construcții mici, ridicate fără autorizație
Aleșii pregătesc noi reguli pentru anexele din...
Aleșii pregătesc noi reguli pentru anexele din...
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a anunțat marți că a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a contesta pedeapsa de ineligibilitate cu efect imediat la care ea a fost condamnată în
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a solicitat marți Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să ceară Franței să îi ridice interdicția de cinci ani de a candida pentru o funcție publică.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins miercuri demersul lui Marine Le Pen, preşedinta grupului Rassemblement National (RN, Reuniunea Naţională, partid de extremă dreapta) din Adunarea Naţională (parlamentul francez), care ceruse suspendarea măsurii de interzicere de a candida în funcţii publice până la o decizie în apel, instanţa europeană considerând că nu există riscul unei încălcări ireparabile a drepturilor reclamantei, relatează Le Figaro.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a finalizaat mai multe dosare penale în luna mai 2025, în care procurorii au dispus trimiterea în judecată sau au sesizat instanțele cu acorduri de recunoaștere a vinovăției. Este vorba despre cazuri ce nu au fost mediatizate anterior, implicând fapte de corupție, trafic de influență, abuz în serviciu și incompatibilitate în
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a emis două decizii istorice care constată că Rusia a încălcat dreptul internațional în Ucraina și e responsabilă pentru doborârea zborului Malaysia Airlines MH17 în 2014.
Răzvan Marin, fotbalistul lui Cagliari şi al echipei naţionale, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Crina, cu care era întro relaţie de şapte ani. Cei doi, care au o fetiţă în vârstă de trei ani, s-au prezentat la Primărie pentru cununia civilă.
Google vrea să aducă A.I.-ul din ecran direct în lumea reală. Gigantul tehnologic a prezentat 8 funcții care vor schimba modul în care lucrăm la Google I/O 2025. De la mail-uri șterse cu o frază, până la conversații video în 3D, funcțiile AI vor deveni tot mai accesibile în produsele companiei. La I/O 2025, Google
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat, vineri dimineața, la scurt timp după decizia CCR potrivit căreia declarațiile de avere și de interese ale funcționarilor publici nu trebuie să includă bunurile și veniturilor soților și copiilor, că își va publica declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Proiectul de lege care limitează la cinci ani perioada în care un profesor îşi poate rezerva postul, cât timp ocupă o funcţie publică şi nu poate exercita profesia de cadru didactic, a trecut tacit de