Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, o vizită pe...
Putem lua pulsul unui om. Cu mare precizie – pulsul unei piese muzicale. Dar putem lua şi pulsul unui tablou, şi pulsul unui text. Vorbim despre inima a tot ce ne înconjoară în spaţiul larg a ceea ce suntem. Tempoul (viteza de execuţie a unei piese, în muzică) însoţeşte, ca bătăile inimii, fiecare minut al
Întrebarea ne-o punem de multe ori în viaţă. Marin Sorescu are un superb volum cu titlul „Unde fugim de-acasă? (Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti)”. Aproape magie În 1966, când a apărut cartea – proză rimată pentru copii – titlul suna de-a dreptul subversiv. Un astfel de titlu fără semnul întrebării, în acest moment istoric,
Cineva, cu siguranţă un gânditor din secolul trecut, spunea: simţi că îmbătrâneşti, atunci când lumânările te costă mai mult decât tortul. Nu mi-am propus să scriu despre ziua mea, ci despre zilele mele de naştere. Despre ale noastre. Zilele noastre de naştere. Eu cred că sunt câteva cu adevărat preţioase, în afara acelei zile când
Nici despre păsări, nici despre serafimii cei cu multe aripi, nici măcar despre zbor. Vorbim despre libertatea de a fi. În cele din urmă, oricât am iubi sau ni s-ar părea că iubim, vom zbura din colivia inimii oricui, atât timp cât iubind spargem propriile noastre bariere, ieşim şi din noi înşine. Dragostea este spaţiu
Suntem singurele vieţuitoare care au şansa de a trăi o viaţă dublă: una reală şi una plăsmuită. Visând cu ochii deschişi, putem ajunge acolo unde păsările nu ajung – în Ţara de Pretutindeni. În viaţa reală, suntem corzile pe care destinul îşi plimbă arcuşul. Sol sau re sau la sau mi. În viaţa plăsmuită, suntem
Unul îşi zice Prieten Credincios şi poartă după el o cioară, celălalt îşi zice Trag Nădejde şi poartă după el o gaiţă. Nu par nişte ciudaţi, sunt doar doi bărbaţi care au un plan: să scape de lumea plină de războaie şi dezbateri în care trăiesc şi să-şi construiască alta. Roagă o cunoştinţă comună, o
„Am avut un vis”, mi-a mărturisit şoptit, în dimineaţa asta. Şi, tot în şoaptă, să nu ne audă nimeni, mi-a explicat că nu poate intra imediat în „jungla” zilei, din „ascunzişurile” căreia îl pândesc atâtea teme şi ore de curs. Nu poate, pentru că şi-ar uita visul. Era sincer îngrijorat că l-ar putea uita. Acum
Suntem printre măşti. Mai exact, suntem în mijlocul unei hore de măşti care se rotesc în jurul nostru, până rămânem singuri, cu propriile măşti. Reţelele sociale – un bal (mascat) global. Şi nu doar că sunt pline de avataruri – oameni care încearcă să devină brusc ce s-au visat să fie. Încă şi mai plini
