
Ilie Bolojan și alți liberali au strâns gunoiul din sala din Parlament unde a avut loc Congresul PNL
Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia PNL, a făcut...
Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia PNL, a făcut...
Cu câteva zile înaintea conferinței internaționale dedicate relansării procesului de pace israelo-palestinian, ca va fi coprezidată de Franța, senatorul Roger Karoutchi a cerut, în termeni duri, guvernului de la Paris să nu recunoască oficial un stat palestinian în condițiile actuale.
Franța își va urma propria cale în privința conflictului israeliano-palestinian, ghidată de principiile sale și de interesele sale naționale, fără să cedeze presiunilor externe: „Nimeni nu va dicta poziția Franței” asupra recunoașterii statului palestinian, a avertizat marți ministrul francez de externe, reamintind că obiectivul Franței este „să facă posibilă existența însăși a unui stat Palestina”.
Dua Lipa, Sir Elton John, Sir Ian McKellen și Florence Welch se numără printre vedetele care solicită prim-ministrului să actualizeze legile privind drepturile de autor într-un mod care să îi protejeze de Inteligența Artificială, scrie BBC. O scrisoare semnată de peste 400 de muzicieni, scriitori și artiști britanici, adresată lui Sir Keir Starmer, spune că
Parlamentul britanic a aprobat vineri un proiect de lege care legalizează eutanasia, deschizând calea pentru cea mai mare schimbare socială din ţară din ultima generaţie, informează Reuters. Proiectul de lege, intitulat „Terminally Ill Adults (End of Life)” („Adulţi în fază terminală”), a obținut 314 voturi pentru şi 291 împotrivă, depăşind astfel cel mai mare obstacol
Sistemul medical britanic este cu un pas mai aproape de o modificare ce ar putea schimba complet cursul lucrurilor. Deputații britanici adoptat vineri, în a doua lectură, un proiect de lege ce prevede că bolnavii
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a reafirmat miercuri sprijinul său pentru o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian şi a declarat că politica Franţei în Orientul Mijlociu nu are standarde duble, conform Reuters.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a reafirmat miercuri sprijinul său pentru o soluție cu două state în conflictul israeliano-palestinian și a declarat că politica Franței în Orientul Mijlociu nu are standarde duble, conform Reuters.
Deși la prima vedere recunoașterea independenței Kosovo nu pare un subiect presant în orientarea de politică externă a României, el va deveni, în viitorul apropiat, greu de evitat de către președintele Nicușor Dan. Cinci țări membre UE nu recunosc Kosovo Consecințele în domeniul securității regionale generate de războiul de agresiune lansat de Federația Rusă împotriva
Șeicul Wadi al-Jabari din Hebron, Cisiordania, a propus scoaterea orașului de sub autoritatea palestiniană și recunoașterea Israelului ca stat, relatează The Wall Street Journal. Ziarul îl numește pe al-Jabari liderul unuia dintre cele mai influente clanuri arabe din Hebron. El și alți patru șeici, lideri religioși și sociali respectați, i-au scris o scrisoare ministrului israelian