
Independența energetică a României, la un pas să ajungă la mâna Rusiei. Preluarea E.ON România de maghiarii de la MVM a fost blocată de Guvern, din cauza legăturile cu companiile rusești
Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine...
Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine...
Femeia care a fost înjunghiată de fostul său partener, într-un centru maternal din Călăraşi, a solicitat anul trecut, de două ori în doar câteva zile, sprijinul autorităţilor, în urma unor conflicte cu acesta. A doua
O femeie a fost înjunghiată, duminică, de către fostul partener, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal din municipiul Călăraşi, anunţă Poliția. Victima a fost transportată la spital, iar în cauză a
Femeia de 36 de ani, înjunghiată de fostul partener într-un centru maternal din Călărași, solicitase de două ori sprijinul autorităților anul trecut, după conflicte repetate cu bărbatul. La a doua sesizare, ea a cerut ordin de protecție, însă polițiștii au apreciat că nu există un risc iminent la adresa ei, informează News.ro.
O femeie a fost înjunghiată duminică de către fostul partener, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal din municipiul Călăraşi, a anunţat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Călăraşi.
O femeie din Călăraşi a fost înjunghiată de către fostul iubit, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal. Imediat după faptă, bărbatul a plecat acasă. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.
O femeie a fost înjunghiată, duminică, de către fostul concubin, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal din municipiul Călăraşi, anunţă IPJ Călăraşi. Victima a fost transportată la spital iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, bărbatul fiind identificat la domiciliul său şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Călăraşi.
O femeie de 36 de ani a fost înjunghiată de fostul concubin într-un centru maternal din Călărași, duminică, 17 august, în jurul orei 13.00. Incidentul a avut loc în urma unui conflict spontan, potrivit News.ro. Victima a fost transportată la spital, fiind conștientă la sosirea echipajului medical. Poliția Municipiului Călărași a fost sesizată imediat după
Femeia care a fost înjunghiată de fostul său partener, într-un centru maternal din Călăraşi, a solicitat anul trecut de două ori, în doar câteva zile, sprijinul autorităţilor. A doua oară a cerut ordin de protecţie, dar poliţiştii au considerat că nu există risc iminent. Poliţia spune că ea şi-a asumat prin semnătură formularul de evaluare
O femeie în vârstă de 36 de ani a fost înjunghiată de fostul concubin într-un centru maternal din municipiul Călărași, duminică, 17 august, în jurul orei 13:00, în urma unui conflict spontan, anunță Inspectoratul Județean de Poliție Călărași. Victima a fost transportată de urgență la spital și se afla conștientă la sosirea echipajului medical. Poliția