
„Monaco ziua și Afganistanul noaptea”. Atacurile rusești nu îi alungă pe ucraineni de pe plajele din Odesa
Orașul Odesa de la Marea Neagră este aglomerat de...
Orașul Odesa de la Marea Neagră este aglomerat de...
Armata israeliană anunţă că a arestat alte persoane, pe care le acuză că fac parte dintr-o celulă iraniană, într-un raid în sudul Siriei, iar Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) anunţă ”arestarea a doi fraţi” de către o patrulă israeliană, relatează AFP.
Mai mulți membri ai grupării palestiniene Hamas au fost arestați joi, 12 iunie, de armata israeliană în cadrul unei „operațiuni cu țintă precisă” în sudul Siriei.
Israelul a anunțat, sâmbătă, că l-a eliminat pe Saeed Izadi, un comandant veteran al Gărzii Revoluţionare din Iran, în contextul intensificării atacurilor reciproce dintre cele două țări. Izadi, lider al Corpului Palestina din Forţa Quds, a fost omorât într-un atac aerian asupra unui apartament din orașul iranian Qom, potrivit ministrului israelian al Apărării, Israel Katz,
Un oficial de rang înalt din cadrul Hamas dezminte miercuri zvonuri potrivit cărora negocieri în vederea unui armistiţiu şi eliberării unor ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza au avansat în problema amplorii unei retrageri israeliene, relatează AFP.
Armata israeliană a anunţat sâmbătă că l-a ucis pe Mohammad Sinwar, şeful Hamas din Gaza, pe 13 mai, confirmând ceea ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat la începutul acestei săptămâni, scrie Reuters.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că liderul Hamas în Gaza, Mohammad Sinwar, a fost ucis de armata israeliană într-un raid aerian.
Liderul unei grupări armate palestiniene, care se opune Hamas, a recunoscut duminică, într-un interviu difuzat de postul de radio israelian Makan, că aceasta cooperează cu armata israeliană pentru a desfăşura operaţiuni în sudul Fâşiei Gaza,
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit duminică seara pe prim-ministrul pakistanez Shahbaz Sharif, anunță Reuters. Erdogan și Sharif s-au întâlnit la biroul de lucru Dolmabahce din Istanbul. În cadrul unei reuniuni cu ușile închise, discuțiile sunt despre relațiile bilaterale dintre Turcia și Pakistan, o revizuire a proceselor de cooperare desfășurate în cadrul Consiliului de
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a făcut o gafă care a devenit virală, după ce a scris „prezervativ” în loc de „condamn” într-o postare oficială. Politicianul a postat vineri, 13 iunie, un mesaj în limba engleză pe platforma X. Conform New Voice of Ukraine, prim-ministrul Pakistanului intenționa să condamne atacul Israelului asupra Iranului. Totuși, în loc de