Neclaritățile în materie de TVA din legea austerității, spuse de specialiști. „ Se va ajunge la rambursări și controale de TVA!”
Consultanții fiscali așteaptă din partea...
Consultanții fiscali așteaptă din partea...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că marţi a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, ordinul de ministru care va prelungi programul ambulatorilor de specialitate în unităţile publice, până la ora 20.00.
Protocolul coaliției de guvernare a fost semnat luni dimineață. Executivul va avea cinci vicepremieri, câte unul din fiecare partid semnatar, plus un independent, Dragoș Anastasiu. Funcția de premier va fi rotativă: PNL va desemna premierul între iunie 2025 - aprilie 2027, iar PSD între aprilie 2027 - decembrie 2028. Deciziile coaliției vor fi obligatorii pentru toți cei susținuți politic în funcții publice, iar eventualele revocări se vor face după evaluare și cu informarea partidului care a propus persoana.
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, a afirmat că în România nu s-au construit spitale noi în ultimii 35 de ani, dar în prezent se construiesc 13-14 spitale cu finanţare din PNRR, la care se adaugă trei centre de mari arşi realizate printr-un proiect al Băncii Mondiale, dar şi cele trei spitale regionale.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru, a afirmat că există patru, cinci spitale finanţate din PNRR care nu au progresat deloc şi a menţionat că pentru acestea nu mai poate susţine cineva că vor fi încheiate până anul viitor. El a menţionat că există un risc la 14 spitale din cele 19 aflate pe lista iniţială de finanţare din PNRR.
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat că există patru, cinci spitale finanţate din PNRR care nu au progresat deloc şi a menţionat că pentru acestea nu mai poate susţine cineva că vor fi încheiate până anul viitor. El a menţionat că există un risc la 14 spitale din cele 19 aflate pe lista iniţială de finanţare din PNRR.
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Alexandru Rogobete, a afirmat că în România nu s-au construit spitale noi în ultimii 35 de ani, dar în prezent se construiesc 13-14 spitale cu finanţare din PNRR, la care se adaugă trei centre de mari arşi
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, autoritatea responsabilă conform legii, a publicat în transparență decizională, cu câteva zile înainte de termenul-limită, așteptatul proiect de Ordonanță de urgență privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, menit să creeze cadrul de susținere a celor care
Un nou sistem de raportare anonimă a fost introdus oficial în școlile din România, permițând semnalarea violenței și consumului de substanțe interzise în mediul preuniversitar. Odinul Ministerului Educației nr. 4200, publicat în Monitorul Oficial pe
În Monitorul Oficial a fost publicat, marți, 3 iunie 2025, ordinul care le permite elevilor, sub anonimat, să semnaleze abuzuri din școală. Acesta reprezintă un mod prin care elevii pot semnala, prin „butonul roșu”, cazuri de violenţă şi consum de droguri în școli. Reprezentanții unităților de învățământ trebuie să le pună acestora la dispoziție o