Institutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România (UAR) și Muzeul Arhitecturii din Wrocław organizează la Wrocław, în perioada 10 iulie – 12 octombrie 2025, o amplă expoziție dedicată arhitecturii litoralului românesc – gândirii, proiectării și realizării acestuia – cuprinzând perioada 1955-1989. Curatoriată de arhitecta Maria Duda, Utopie la Marea Neagră, 1955-1989. O piesă de(spre) arhitectură în 5 acte este realizată de UAR, avându-l ca autor al arhitecturii expoziției pe Attila Kim. Proiectul expozițional este coordonat de arh. Ileana Tureanu, președinta UAR.