
Prima moțiune AUR împotriva Guvernului Bolojan se votează astăzi în Parlament. Ce şanse are să treacă
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii AUR...
Moțiunea de cenzură inițiată de parlamentarii AUR...
Consiliul Economic și Social (CES) a dat, vineri, 4 iulie, aviz negativ pentru pachetul de măsuri fiscale pus în dezbatere publică de Guvernul Bolojan. O ședință de Guvern pentru a adopta măsurile de austeritate este programată pentru vineri, de la ora 15:00.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România cere luni Guvernului să elimine măsurile de austeritate dăunătoare studenţilor, să păstreze formula de calcul a fondului de burse prezentă în legislaţie şi să aloce o finanţare adecvată educaţiei. Studenţii afirmă că educaţia nu este o cheltuială, ci o investiţie pentru viitor şi ar trebui privită astfel de către decidenţi, pentru a asigura şanse egale tuturor în societate, iar indiferent de circumstanţe, tăierile de la educaţie nu pot reprezenta o soluţie.
În „România Onestă” continuă dezamăgirea. În campania electorală prezidențială, Nicușor Dan a tot promis „oameni noi”, inclusiv în Guvernul României. Aseară, întrebat de jurnaliști după Consiliul European, de ce nu sunt oameni noi în Executivul României și – culmea – acesta s-a mărit la 5 vicepremieri, Nicușor Dan a recunoscut: nu s-a implicat deloc pe
„Prim-ministru cu guvernul acesta e ca şi cum îl alegi pe cel mai extraordinar alergător al tău şi îi pui nişte botine de fier cu ţinte”
Profesorul universitar Mircea Coșea, fost ministru de stat, critică ideile lansate de guvernul Bolojan în scopul reducerii deficitului bugetar.
Zi esențială pentru România și, implicit, pentru guvernul Bolojan. Consiliul ECOFIN, format din miniștrii Economiei și Finanțelor din toate țările UE, analizează marți, la Bruxelles, măsurile din primul pachet de reformă, urmând să se decidă dacă țara noastră este pe drumul corect pentru reducerea deficitului bugetar.
Ilie Bolojan i-a răspuns fostului premier Marcel Ciolacu la afirmația acestuia că România nu este în colaps economic, spunând că, dacă este așa, atunci de ce nu a existat un mare interes pentru funcția de premier și de ce România plătește cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.
Așadar, nu mai există drum de întoarcere. Actuala coaliție de guvernare a decis că luni la ora 15 va avea loc o sesiune, o ședințe extraordinară a Parlamentului în care se va aplica formula asumării răspunderii.
Consiliul Economic și Social a avizat negativ proiectul de lege cu măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar.