
Mircea Lucescu e gata să plece! Demisia lui e în mâna FRF: „Cedez imediat locul”
Mircea Lucescu este foarte aproape de plecarea de pe banca echipei naționale a României, după o campanie de calificare dezastruoasă la Campionatul Mondial. „Il Luce” a anunțat că este pregătit să facă pasul în spate, iar decizia este doar la mâna Federației Române de Fotbal. Echipa națională a României a clacat în Cipru, cu o

Nina Iliescu, în ceea ce numeşte cea mai grea zi din viaţa ei: Mulţumesc că aţi răspuns cu demnitate la demnitate / E o imensă durere, alinată de onoarea cu care v-aţi luat rămas bun de la un om, un lider, un prieten, un adversar
Soţia fostului preşedinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, a transmis, joi, mulţumiri tuturor celor care ”au au organizat, susţinut şi participat la funeraliile primului preşedinte al României libere şi democrate”. Ea afirmă că ziua îmnormântării celui alături de care a trăit o ”viaţă rotundă” a fost cea mai grea pentru ea. ”E o imensă durere, alinată de onoarea cu care v-aţi luat rămas bun de la un om, un lider, un prieten, un adversar”, a transmis Nina Iliescu.
Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France

Gigi Becali, reacție efervescentă în direct despre Mircea Lucescu: „E blat cu Mihai Rotaru! Iar m-a nenorocit”
Gigi Becali (67 de ani) a comentat convocările făcute de Mircea Lucescu (80) pentru meciurile cu Canada și Cipru din septembrie și a avut o reacție amuzantă. În momentul în care a văzut câți jucători au fost chemați la lot de la FCSB și Universitatea Craiova, patronul campioanei României l-a acuzat pe selecționer, în glumă,

Becali: L-am îndrumat pe Simion să aibă demnitate
L-am îndrumat pe Simion să aibă demnitate, iar dacă face contestaţie, e treaba lui, dar se face de râs, spune deputatul (ex-AUR) George Becali.

Becali: L-am îndrumat pe Simion să aibă demnitate. Se face de râs
L-am îndrumat pe Simion să aibă demnitate, iar dacă face contestaţie, e treaba lui, dar se face de râs, spune deputatul (ex-AUR) George Becali.

Vlad Chiricheş, marea bombă de la naționala României. Gigi Becali l-a dat de gol pe selecționer: „Asta mi-a zis şi mi-a cerut Mircea Lucescu”
Vlad Chiricheș va fi marea bombă a verii de la naționala României, a dezvăluit Gigi Becali, la doar câteva zile după ce FCSB a cucerit titlul în Superliga pentru al doilea an consecutiv! Deși intrase

Giovanni Becali l-a atacat pe Mircea Lucescu pentru un fotbalist al lui Gigi Becali: „Nedreptate!”
Giovanni Becali l-a atacat pe Mircea Lucescu după ce a văzut lista preliminară de stranieri pentru meciurile cu Canada și Cipru. Vărul patronului de la FCSB a analizat alegerile selecționerului și a venit cu acuzații grave. Giovanni Becali l-a atacat pe Mircea Lucescu pentru un fotbalist al lui Gigi Becali: „Nedreptate!” Mircea Lucescu, selecționerul naționalei

Mircea Lucescu a făcut anunțul în direct: "Cedez locul imediat"
Mai mulți suporteri ai echipei naționale au scandat “Demisia!” după meciul României cu Cipru, scor 2-2, marți seară, la plecarea de la stadion.