
Promisiunea ministrului Daniel David: după ce depășim criza economică, elevii și-ar putea primi bursa de merit înapoi
După depășirea crizei bugetare, elevii, inclusiv cei...
După depășirea crizei bugetare, elevii, inclusiv cei...
Bandai Namco și A24 au anunțat o adaptare cinematografică „live-action” a popularului joc video Elden Ring, una care va fi regizată de Alex Garland. Potrivit The Verge, filmul va aduce universul jocului pe marele ecran, extinzând franciza dincolo de mediul interactiv. Elden Ring, lansat în 2022 de dezvoltatorul japonez FromSoftware, a devenit un succes instant
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre vizita în Japonia, că în relaţia cu Japonia, avem nişte restanţe pe care trebuie să ni le achităm, pentru că am avut acum şapte ani o vizită nereuşită a premierului acestei ţări, unul dintre cei mai importanţi oameni pe glob.
Donald Trump și Vladimir Putin au o istorie de întâlniri bizare. A fost prima întâlnire a celor doi în Germania, când Trump a confiscat notițele interpretului său pentru a ascunde orice dovadă a ceea ce se întâmplase în acea cameră. A fost momentul din Vietnam, când Trump a luat de bună insistența lui Putin că Moscova nu s-a amestecat în alegerile din 2016 din SUA. Și summitul de la Helsinki, când Trump a pus la îndoială analiza propriilor servicii de informații, în fața negării categorice a lui Putin. Acum, în timp ce cei doi lideri se pregătesc pentru prima întâlnire față în față de la revenirea lui Trump la Casa Albă, politicienii și analiștii se așteaptă la o întâlnire neconvențională, care va arăta un Trump mai puțin împovărat decât în primul său mandat, scrie Financial Times.
Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan anunţă, duminică după-amiază, că două demersuri pe care le-a iniţiat sunt continuate de Guvernul Bolojan, respectiv realizarea de lucrări la 14 obiective culturale importante, cu 140 de milioane de euro printr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) în valoare de 140 de milioane de euro, sumă care va fi dublată printr-o contribuţie echivalentă din bugetul naţional. De asemenea, se extinde cu patru ani unul dintre cele mai ample programe de investiţii.
Puține alimente din lume au o istorie la fel de lungă și fascinantă ca brânza. De la deșerturile arabe, unde un negustor și-a pus laptele într-un burduf din stomac de oaie, până la pivnițele franceze
Olof Kyros Gustafsson, fostul CEO al Escobar Inc., compania care promova faimoasele telefoane pliabile Escobar Fold 1 și Fold 2, a pledat vinovat pentru fraudă și spălare de bani. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Justiție al Statelor Unite, care a detaliat mecanismul din spatele escrocheriei care a păcălit mii de oameni din întreaga lume.
Tensiunile dintre Beijing și Tokyo s-au amplificat în urma activităților militare chineze în Pacific, Japonia raportând desfășurarea unor avioane de vânătoare în apropierea aeronavelor de patrulare japoneze. În timp ce Beijingul a transmis că activitățile sale militare sunt „în conformitate cu legislația internațională”, cerând Tokyo să oprească acuzațiile privind un posibil pericol, oficialii japonezi și
Se anunță o vară spectaculoasă pentru trei zodii norocoase. Acești nativi ies clar în evidență: vor avea parte de noroc nesoeratm reușite financiare și transformări spectaculoase în viața personală.
Nou scandal între Gheorghe Turda și Saveta Bogdan. Nu e prima dată când cei doi se ceară. Precedenta dispută a izbucnit după ce artista a spus că, în tinerețe, solistul de muzică populară ar fi