
SALROM va intra pe lista marilor producători europeni de materii prime critice
Societatea Națională a Sării - SALROM a semnat Actele...
Societatea Națională a Sării - SALROM a semnat Actele...
Uită de filmele cu spioni, acum e rândul părinților să fie agenți 007. Adolescenții nu scapă de părinți nici când pleacă singuri de acasă. Tehnologia le deschide adulților noi portițe prin care își pot supraveghea odraslele. Și aici vorbim despre aplicații, air taguri și funcții ca Find My iPhone. Victoria Richards, editor la The Independent,
Dan Motreanu a prezentat sâmbătă o viziune doctrinară clară pentru PNL, cu accent pe liberalism economic și conservatorism social. El a definit partidul ca fiind de centru-dreapta, atașat valorilor europene, al inițiativei private și al identității naționale.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că va formula propuneri cu privire la modul în care şcoala ar putea implica părinţii în procesul educaţional al propriilor copii, după ce oficialii Organizaţiei de pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care au realizat un raport privind starea educaţiei în România, i-au transmis că implicarea părinţilor în educaţia elevilor este mai importantă decât situaţia materială a familiilor.
Cererea angajatorilor pentru diplome universitare este în scădere în toate domeniile, dar ritmul este mult mai accelerat în ocupaţiile expuse inteligenţei artificiale, potrivit raportului AI Jobs Barometer 2025 publicat recent de PwC, citat de CNBC.
Pe ultima sută de metri înainte de Evaluarea Națională 2025, mulți copii se simt copleșiți deja de volumul de muncă, sunt panicați că încă mai au lacune din materia de examen și convinși că „e
Un tânăr de 19 ani din Noua Zeelandă a murit luni seara la spital, după ce a suferit o leziune gravă la cap în timpul unui joc în care se îmbrâncea cu prietenii, în orașul Palmerston North.
Unele dintre cele mai bogate orașe din SUA pot să dispară în următorii 25 de ani, într-un fenomen care va afecta întreaga planetă.