
Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o...
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o...
Patru bărbaţi şi două femei au fost reţinuţi, iar o femeie însărcinată a fost plasată sub control judiciar, în dosarul de trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor, în care tineri şi tinere provenind din familii modeste, dezorganizate sau fără familie erau trimişi să se prostitueze în ţară şi în Marea Britanie. Cei şase reţinuţi vor fi duşi, joi, la Tribunalul Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, autorităţile britanice au arestat o femeie depistată pe teritoriul Regatului Unit. În urma percheziţiilor de miercuri din Capitală şi nouă judeţe, poliţiştii au descoperit şi ridicat patru autoturisme în valoare totală de 125.000 de euro, 10.700 de lire sterline, 70.000 de lei şi bijuterii din aur.
Euro a atins un maxim de o lună în raport cu dolarul american după ce președintele SUA, Donald Trump, a amânat introducerea tarifelor vamale de 50% asupra produselor provenite din Uniunea Europeană, programate inițial pentru 1 iunie, potrivit Reuters. Amânarea tarifelor SUA dă un impuls puternic euro și schimbă jocul valutar global Această decizie vine
Litoralul românesc se pregătește pentru un sezon estival promițător, având în vedere creșterea semnificativă a turismului înregistrată anul trecut. Potrivit datelor oferite de Ministerul Turismului și Direcțiile Județene de Statistică, industria turismului a contribuit cu circa 5,6% la PIB-ul României anul trecut, în creștere de la 4,19% în 2023. Hotelul din Mamaia deschis pe tot
Autoritățile turce au reținut marți 109 persoane la Izmir, printre care membri ai partidului de opoziție și un fost primar, extinzând astfel o campanie de reprimare împotriva opoziției, care până acum fusese concentrată în special asupra Istanbulului, relatează Reuters. Opoziția acuză că sistemul judiciar lucrează „la comandă” politică Procurorul din Izmir a ordonat reținerea a
Misty a dezvăluit ce se întâmplă în viața ei profesională în această perioadă.
Mulți oameni din Occident, inclusiv din Europa de Vest și Statele Unite ale Americii, împărtășesc poziția Rusiei cu privire la valorile tradiționale, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o discuţie cu jurnalistul VGTRK, Pavel Zarubin, relatează TASS, conform Rador Radio
Real Madrid își concentrează atenția pe găsirea unui „număr 9” veritabil, iar căutările s-ar putea opri la Campionatul European U21. „Los Blancos” au pus ochii pe golgheterul turneului
Poliția turcă a făcut 44 de noi arestări vineri, 23 mai, în ancheta de corupție care a dus la încarcerarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, la sfârșitul lunii martie.
După revenirea la conducerea Ministerului Finanțelor, Alexandru Nazare trage un semnal de alarmă cu privire la starea reală a economiei românești și la dezechilibrele structurale acumulate în ultimii cinci ani. Într-o analiză publicată după prima săptămână de mandat, ministrul vorbește despre o economie „vulnerabilizată” și o „fundație bugetară tot mai instabilă”.