Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada...
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada...
Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat marţi convingerea că se va înţelege bine cu noul suveran pontif, Papa Leon al XIV-lea, care este de origine americană, adăugând totuşi că, deşi are un mare respect faţă de acesta, nu intenţionează să se întâlnească cu el în curând, relatează agenţia EFE.
Pentru unii, reciclarea înseamnă doar un gest de responsabilitate față de natură. Pentru alții, poate deveni chiar un mod ingenios de a schimba radical cursul vieții. Este și cazul lui Damian Gordon, un australian în
Într-o lume în care prețurile cresc mai repede decât ai zice „avans pentru locuință”, un bărbat din Australia a găsit o soluție extrem de ingenioasă. Cu răbdare, perseverență și multe PET-uri, bărbatul a reușit să
Joi, 8 mai, cardinalii au convenit asupra succesorului Papei Francisc. Acesta este Robert Francis Prevost și este primul papă american din istorie.
Joi, 8 mai 2025, a ieșit fum alb pe coșul instalat pe acoperișul Capelei Sixtine de la Vatican. După mai multe tururi de scrutin de la începerea conclavului, cei 133 de cardinali electori l-au ales pe succesorul Papei Francisc.
Explozii la Kiev în timpul unui atac cu drone rusești, înaintea discuțiilor de pace. UE va impune noi sancțiuni Rusiei după ce Putin a refuzat discuțiile de pace. Peste 640.000 de soldați ruși luptă în Ucraina, spune comandantul-șef ucrainean. Rusia este pregătită să înceapă discuțiile de pace cu Ucraina pe 16 mai, afirmă șeful delegației.
Papa Leon al XIV-lea, primul suveran pontif originar din Statele Unite, intenţionează să se întâlnească duminică cu vicepreşedintele american J.D. Vance, convertit la catolicism în 2019, a anunţat vineri cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, conform dpa.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Roma, unde urmează să participe la o Conferinţă de ajutor şi reconstrucţie a Ucrainei şi să se întâlnească cu omologul său italian Sergio Mattarella, Papa Leon al XIV-lea şi emisarul american Keith Kellogg, anunţă biroul său, relatează AFP.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri la Roma, unde urmează să participe la o Conferinţă de ajutor şi reconstrucţie a Ucrainei şi să se întâlnească cu omologul său italian Sergio Mattarella, Papa Leon al XIV-lea şi emisarul american Keith Kellogg, anunţă biroul său, relatează AFP.