


Trump dă asigurări că Putin ”nu se va pune cu mine” vineri, în Alaska, şi că vrea să implice Ucraina în viitoare negocieri
Donald Trump dă asigurări joi că Vladimir Putin ”nu se va pune cu mine” vineri, în Alaska, şi repetă că obiectivul său este să-l implice pe Volodimir Zelenski, dacă este posibil ”foarte rapid” în viitoare negocieri de pace, relatează AFP.

Românul care i-a ajutat pe americani să cumpere Alaska de la ruși. Povestea puțin cunoscută a lui George Pomuț. Trump și Putin decid soarta planetei în Alaska săptămâna viitoare
Donald Trump și Vladimir Putin au decis să se întâlnească în Alaska ca să discute soarta Ucrainei, a Europei și poate chiar a lumii întregi. Fie că sunt dictatori sau democrați, lideri de pe tot globul se vor uita la acest summit și la rezultatele sale. Alaska este o alegere interesantă pentru un summit ruso-american, pentru că teritoriul de la Cercul Polar a fost întâi parte a Imperiului Rus, apoi a Statelor Unite ale Americii. Iar această tranziție nu ar fi fost posibilă ...

Trump vrea o întâlnire față în față cu Putin și Zelenski săptămână viitoare. Liderii UE, excluşi din negocieri
Președintele Donald Trump şi-a anunţat intenţia de a se întâlni față în față cu Vladimir Putin chiar săptămâna viitoare, urmată de o discuție trilaterală cu Volodîmîr Zelenski, după succesul întânirii dintre liderul de la Kremlin şi emisarul american Steve Witkoff. Planul, dezvăluit într-o discuție telefonică cu lideri europeni, nu include participarea vreunui oficial din Uniunea Europeană sau NATO.

Gigi Becali a dat verdictul despre arbitrul Horațiu Feșnic, delegat la Dinamo – FCSB: „Să nu facă pe șmecherul”
Gigi Becali (67 de ani) a comentat, în stilul caracteristic, delegarea arbitrului Horațiu Feșnic (35) la centrul derby-ului din etapa cu numărul 4 a Superligii, Dinamo București – FCSB. Patronul roș-albaștrilor nu a părut deranjat

Donald Trump şi Vladimir Putin se vor întâlni săptămâna viitoare în Alaska pentru discuţii privind Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, se vor întâlni la 15 august, în Alaska, pentru a discuta despre viitorul războiului din Ucraina.

Trump vrea să se întâlnească față în față cu Putin săptămâna viitoare. Dezvăluiri din discuția președintelui american cu liderii europeni
Președintele american Donald Trump intenționează să se întâlnească personal cu președintele rus Vladimir Putin săptămâna viitoare, a relatat New York Times, citând două persoane familiarizate cu planul.

Donald Trump vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan: "Dacă pot face ceva pentru a ajuta, voi fi acolo"
Președintele american Donald Trump a anunțat că vrea să se implice în conflictul dintre India și Pakistan. Tensiunile dintre cele două țări sunt foarte mari.
Ultima oră! Trump și Putin se întâlnesc în Alaska pentru negocieri explosive privind Ucraina! Ce se pregătește?
Casa Albă a confirmat oficial că președintele SUA, Donald Trump, se va întâlni față în față cu liderul rus Vladimir Putin în statul Alaska, pe 15 august 2025. Această întâlnire are loc într-un moment crucial, pe fondul negocierilor intense privind încetarea conflictului din Ucraina, în cadrul cărora se discută posibile concesii teritoriale. Donald Trump a