
STUDIU/ Consumul insuficient de apă determină o reacţie mai puternică la stres
Persoanele care nu beau suficientă apă au un răspuns...
Persoanele care nu beau suficientă apă au un răspuns...
Departamentul Comerţului al Statelor Unite a anunţat luni că a anulat un acord semnat în timpul administraţiei Biden, prin care o organizaţie externă urma să gestioneze fonduri de 7,4 miliarde dolari destinate cercetării în domeniul semiconductorilor, transmite Reuters.
Ministrul sud-coreean al industriei, Kim Jung-kwan, s-a întâlnit joi cu secretarul american al comerţului, Howard Lutnick, şi a reafirmat angajamentul de a ajunge la un acord comercial privind tarifele până la termenul limită de 1 august, a declarat vineri ministerul sud-coreean al industriei, potrivit Reuters.
Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat joi că „obiectivul principal al modificărilor la PNRR care vor fi negociate săptămâna viitoare cu Executivul European este ca grantul în valoare de 13,1
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 8 mai, prima condusă de premierul interimar Cătălin Predoiu, renegocierea planului național de redresare și reziliență (PNRR). Țara noastră riscă să fie penalizată cu peste 13 miliarde de euro din bani europeni. Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş: „Obiectivul principal pe care îl urmărim este ca grantul
AstraZeneca a încheiat un acord strategic de cercetare cu grupul farmaceutic chinez CSPC Pharmaceutical Group, în valoare de până la 5,3 miliarde de dolari, vizând dezvoltarea de tratamente inovatoare pentru boli cronice, a anunţat compania britanico-suedeză vineri. Parteneriatul se bazează pe utilizarea inteligenţei artificiale şi marchează un nou pas în strategia AstraZeneca de a-şi revigora prezenţa pe piaţa chineză, a doua ca importanţă pentru companie, relatează Reuters.
România are de obicei 15 sărbători legale oficiale în 2025, ceea ce reprezintă o creștere față de anii precedenți. Așa cum se obișnuiește, dacă sărbătorile legale cad într-o zi de marți sau joi, acestea sunt
Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale al SUA intenționează să anuleze finanțarea în valoare de 500 de milioane de dolari pentru vaccinurile cu ARNm dezvoltate pentru a combate virusuri precum gripa și Covid-19, scrie BBC. Măsura va afecta 22 de proiecte conduse de mari companii farmaceutice, printre care Pfizer și Moderna, pentru vaccinuri împotriva gripei aviare
Administrația Trump a propus luni reducerea limitelor impuse de Biden privind forajele de petrol și gaze într-o zonă din Alaska, care reprezintă cea mai mare suprafață de teren public neperturbată a națiunii, informează Reuters.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat sâmbătă, la Chişinău, că vor fi lansate împreună cu Republica Moldova 62 de proiecte bilaterale de cercetare care acoperă domenii diferite de la sănătate, cultură, hrană şi bioeconomie. El a mai adăugat că acestea se adaugă celor 38 de proiecte deja finanţate şi care se află în derulare.