
SUA îi urmărește acum și pe cei care au imigrat legal: 55 de milioane de oameni ar putea să fie deportați în orice moment
Administrația Trump a extins controalele de imigrație...
Administrația Trump a extins controalele de imigrație...
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea flăcărilor.
Un incendiu a izbucnit, luni, la Termocentrala Paroșeni, la un transformator cu celule aflat în incinta unității, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, potrivit G4Media. Intervenția este în desfășurare
Minerii din Valea Jiului au fost informați miercuri că nu-și vor primi salariile. Sindicatul minerilor a anunțat că încearcă să găsească o soluție cât mai rapid, iar în cazul în care nu vor fi plătiți, sindicaliștii amenință că minerii își vor da demisia.
Digul construit în subteran la Salina Praid a cedat din cauza inundațiilor. Minerii au încercat până în ultima clipă să salveze sectorul în care se desfășoară activitatea de producție de sare. Minerii au încercat să salveze o secțiune a minei de sare Situația la Salina Praid este critică, din pricina inundațiilor. Digul din subteran a
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a afirmat faptul că angajații minei de la Praid, care a fost închisă în urma inundației, vor primi sprijin și compensare. De asemenea, Guvernul analizează măsuri speciale și pentru sutele de localnici care depindeau de turism. „Pentru cei 130 de angajaţi ai minei, se pregătesc forme de sprijin şi compensare.
Mega-proiectul de producție al bateriilor care ar fi trebuit să fie dezvoltat de compania Sinteza Oradea în parteneriat cu Lockheed Martin, a fost anulat. Sinteza Oradea a anunțat că renunță la proiectul finanțat prin PNRR întrucât condiţiile necesare pentru susţinerea viabilităţii economice nu ar fi pe deplin întrunite.
Studenţii protestează în Piaţa Victoriei, din Capitală, dar şi în mai multe centre universitare dn ţară, faţă de intenţia Executivului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi numărul beneficiarilor. Deşi sunt prognozate temperaturi de până la 40 de grade, studenţii nu renunţă la protest şi cer guvernanţilor să renunţe la intenţia de a schimba modalitatea de calcul a fondului de burse astfel încât acesta să fie raportat în continuare la valoarea brută a salariului minim pe economie, aşa cum prevede legislaţia actuală, şi nu la valoarea netă. „Nu din burse faceţi averi!”, „Nu suntem cheltuieli, suntem investiţii” şi „Mă mai întrebi de ce vreau să plec din ţară?” sunt câteva dintre pancartele studenţilor din faţa Guvernului.
Trencadis, companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software complexe pentru sectorul guvernamental și cel de business, anticipează dublarea afacerilor în acest an, după ce în 2024 acest indicator a scăzut cu 72,2%, la 46,4 milioane de lei.
Reprezentanții PSD au lipsit miercuri, 6 august, de la ședința coaliției. Motivul invocat ține de un gest făcut de USR după moartea fostului președinte Ion Iliescu. Uniunea Salvați România a cerut ca fostul președinte, implicat în dosarul Revoluției din 1989 și al mineriadelor din 1990, să nu aibă parte de funeralii de stat.