
SUA și China sunt gata să prelungească armistițiul tarifar
Negociatorii americani și chinezi au convenit, în...
Negociatorii americani și chinezi au convenit, în...
În opinia ministrului Ionuţ Moşteanu, va exista dorință din partea tinerilor de a face parte din rezerva voluntară a Armatei. Vor fi nişte sesiuni de pregătire de patru luni de zile şi apoi va fi o nouă parte de rezervă pentru Armata Română, pentru că partea de rezervişti a îmbătrânit şi noi ne înzestrăm, ne pregătim, a mai spus Moşteanu.
Consiliul Național de Securitate al Pakistanului (NSC) a declarat că a autorizat forțele armate ale țării „să răzbune” atacurile Indiei, în timp ce puteri precum SUA și China au îndemnat vecinii cu arme nucleare să
Rușii găsesc tot mai greu cartofi în magazine și aceștia sunt tot mai scumpi, din cauza unei crize majore cu care se confruntă după declanșarea sancțiunilor internaționale impuse din cauza războiului din Ucraina.
Într-o declarație comună, opt agenții ONU au avertizat că agravarea penuriei de combustibil din Gaza amenință să oprească operațiunile umanitare esențiale. UNICEF, OMS, PAM, UNRWA, UNFPA, PNUD, OCHA și UNOPS au declarat că, fără livrări imediate de combustibil, serviciile esențiale – inclusiv spitalele, desalinizarea apei, distribuirea alimentelor și salubritatea – s-ar putea opri. „Fără combustibil,
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, marți, un proiect de lege care permite ucrainenilor cu vârsta peste 60 de ani să se înroleze voluntar în armată în timpul stării de urgență.
Volodimir Zelenski a promulgat o lege adoptată luna aceasta de parlamentul de la Kiev şi care permite înrolarea în armată a persoanelor cu vârste de peste 60 de ani, o măsură menită să mobilizeze toate resursele umane posibile pentru efortul de război.
Gigantul american din industria echipamentelor sportive Nike a anunţat că va reduce semnificativ dependenţa de producţia din China destinată pieţei din Statele Unite, într-un efort de a diminua impactul noilor tarife comerciale impuse de administraţia Trump asupra importurilor, relatează Reuters.
Olanda, una dintre țările europene care a avansat cel mai rapid în electrificarea economiei, se confruntă acum cu un paradox al progresului: rețelele electrice, incapabile să țină pasul cu cererea, forțează autoritățile să raționalizeze energia. Situația ar putea fi un precursor al problemelor pe care alte state ale UE le vor înregistra în următorii ani, pe măsură ce tranziția verde accelerează, scrie Financial Times.
Analiștii de la Erste estimează că BNR a cheltuit șase miliarde de euro pentru a atenua deprecierea leului, pe fondul instabilității politice, ceea ce reprezintă circa 10% din totalul rezervei valutare.