Thailanda și Cambodgia încep negocieri de încetare a focului după cele mai grave lupte din ultimul deceniu
Liderii Thailandei și Cambodgiei urmau să poarte luni...
Liderii Thailandei și Cambodgiei urmau să poarte luni...
Romsilva a anunțat luni, că Tribunalul Mureş a admis cererea de revizuire formulată de juriştii instituţiei şi a desfiinţat decizia prin care se retrocedau 43.227 hectare de păduri în judeţul Bacău, cu o valoare de 300 milioane de euro. După 20 de ani, se reia judecarea dosarului.
Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis în apropierea frontierei ucrainene, a confirmat armata rusă. Generalul-maior Mihail Gudkov, numit de președintele Vladimir Putin în funcția de conducere a marinei în luna martie, a fost ucis în timpul a ceea ce Ministerul rus al Apărării a descris ca fiind „muncă de luptă” în vestul regiunii
Ministerul Mediului anunţă o amplă consultare publică, vineri, privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Romsilva, prin care se doreşte reducerea numărului de directori, diminuarea sporurilor şi evaluarea eficienţei activităţilor. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că reforma Romsilva este prioritatea zero a mandatului ei.
O nouă interceptare audio publicată de serviciile de informații militare ucrainene (GUR) sugerează că armata rusă ar încerca să reînvie una dintre cele mai brutale practici din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial: utilizarea așa-numitelor „trupe de baraj” - unități speciale însărcinate nu să lupte cu inamicul, ci să împiedice cu forța, inclusiv cu foc letal, retragerea propriilor soldați, scrie Kyiv Post.
Zeci de hectare de pădure şi sute de hectare de mirişte, mărăciniş şi vegetaţie uscată sunt afectate de incendii, în judeţul Tulcea. Pompierii au intervenit în mai multe locuri, unele incendii fiind lichidate. La Niculiţel se intervine în continuare cu două elicoptere, dar şi zeci de pompieri şi utilaje.
Macedonia de Nord a interzis marţi deplasările prin păduri, pentru a preveni incendiile. Ce s-a întâmplat Această decizie a fost luată pe fondul îngrijorărilor legate de un nou val de caniculă, conform Agerpres, citat
Căutările criminalului Emil Gânj, bărbatul suspectat că a ucis o femeie și i-a ars trupul, amintesc de un alt caz similar petrecut în Prahova, în urmă cu cinci ani. În mai 2020, un deținut evadat din penitenciarul Ploiești a reușit să fenteze poliția timp de 32 de zile. Desant polițienesc pentru imagine Și atunci ca
Curtea de Conturi recomandă Regiei Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva să evalueze fondul forestier național, după ce a descoperit că o suprafață de peste 3,1 milioane de hectare nu este reflectată contabil, iar bunurile aferente acesteia sunt evidențiate în inventar cu valoarea de zero lei. Pentru neregulie constatate, plenu Curții a decis sesizarea organelor de
Curtea de Conturi recomandă Regiei Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva să evalueze fondul forestier național, după ce a descoperit că o suprafață de peste 3,1 milioane de hectare nu este reflectată contabil, iar bunurile aferente acesteia sunt evidențiate în inventar cu valoarea de zero lei. Pentru neregulie constatate, plenu Curții a decis sesizarea organelor de