
Un deținut din Franța a evadat ca-n filme, îndesat într-o geantă, ascuns printre hainele colegului de celulă
Un deținut de numai 20 de ani a reușit vineri, 11...
Un deținut de numai 20 de ani a reușit vineri, 11...
Fostul Premier al României, Florin Cîțu, a comentat, pe Facebook, ultimele informații de pe scena politică, acolo unde nu-s a ajuns încă la un nume de premier, pe care să-l propună Nicușor Dan, și la politicile economice pe care viitorul Executiv ar trebui să le pună în aplicare,
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a anunțat că i-a transmis o scrisoare comisarei europene pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor și a solicitat „sprijinul imediat al Comisiei Europene în gestionarea crizei de la Salina
Uniunea Europeană va oferi probabil un răgaz guvernului român pentru a introduce măsuri menite să reducă deficitul bugetar în creștere, înainte de a trece la potențiale acțiuni punitive împotriva națiunii de la Marea Neagră, potrivit Bloomberg.
Mai slăbiți-ne cu trend-urile – Uniunea Europeană a obligat TikTok să blocheze un hashtag care promova pierderea în greutate. Sub hashtag-ul Skinny Tok, mii de tinere dădeau sfaturi extreme pentru a ajunge la fizicul „perfect” – fără pic de grăsime. Înainte ca interdicția să intre în vigoare, pe TikTok erau peste 70 de mii de
Uniunea Europeană a reacționat după atacul Statelor Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene. Kaja Kallas, șefa diplomației europene, îndeamnă la reluarea negocierilor pentru evitarea unui conflict major. În urma atacului aerian efectuat de Statele Unite asupra instalațiilor nucleare din Iran, Fordo, Natanz și Isfahan, Uniunea Europeană a emis o primă reacție oficială. Kaja Kallas, Înalt Reprezentant
Ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, face apel duminică la „negocieri serioase” cu Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune tarife de 50% pentru produsele Uniunii Europene începând cu 1 iunie.
Comisarul european pentru comerţ, Maroš Šefčovič, a afirmat că UE este pregătită să îşi apere interesele, după ce preşedintele Trump a afirmat că va creşte taxele de import pentru toate bunurile din blocul economic la 50%, informează Rador Radio România.
Uniunea Europeană a reiterat, vineri, că „Rusia este agresorul” în războiul cu Ucraina, asigurând că-şi „creşte presiunea împotriva Moscovei” pentru a pune capăt conflictului,. Mesajul vine după ce preşedintele american, Donald Trump, a sugerat impunerea de sancţiuni ambelor părţi şi a comparat războiul cu o ceartă între copii, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Fostul premier Florin Cîțu susține, în contextul discuțiilor privind măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar, că soluția reală stă în reforme și în tăierea cheltuielilor inutile, nu în noi taxe pentru români.