
Zelenski, discuție cu Starmer după anunțarea summitului SUA-Rusia
Președintele Volodimir Zelenski a avut o discuție cu...
Președintele Volodimir Zelenski a avut o discuție cu...
Volodimir Zelenski a exclus, încă o dată, ca Ucraina să cedeze Rusiei teritorii, ca primă reacție la planul apărut în presă și care ar urma să fie discutat de Vladimir Putin și Donald Trump. Într-un comunicat pe pagina sa de Facebook, liderul de la Kiev spune că este gata să facă pace, dar nu oricum.
Uniunea Europeană şi Marea Britanie au ajuns la un acord provizoriu privind apărarea şi securitatea, pescuitul şi mobilitatea tinerilor înainte de summitul de luni, au declarat oficiali UE, potrivit Reuters.
Liderii europeni, reuniţi la Kiev, au sporit sâmbătă presiunea asupra preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a accepta o încetare a focului de 30 de zile în Ucraina, fără nicio condiţie, avertizând că aliaţii occidentali vor impune sancţiuni suplimentare Moscovei şi vor spori sprijinul militar pentru Kiev dacă Moscova nu se conformează, scrie POLITICO, citat de News.ro, prezentând detalii din culisele acestei întâlniri.
Președintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită în India, a anunțat joi, în timpul unei vizite la Moscova, consilierul indian pentru securitate națională, Ajit Doval, într-un moment de presiuni comerciale crescânde din partea
Se așteaptă ca Regatul Unit să dezvăluie marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, menite să „restricționeze mașina de război a lui Putin”, alături de alți aliați ai Ucrainei, scrie BBC. Sir Keir Starmer a declarat că măsurile vor crește presiunea economică asupra Kremlinului pentru a-i arăta lui Putin „că este în interesul său și al Rusiei
SUA și Regatul Unit ar putea să anunțe astăzi un acord de reducere a tarifelor. Donald Trump anunță azi un acord comercial „major” cu Marea Britanie. Tarifele vamale pe bunurile britanice, inclusiv pe oțel, aluminiu și automobile, ar putea fi reduse. Noaptea trecută, președintele american Donald Trump a declarat că va avea loc o „mare”
Dronele ucrainene distrug radare rusești și depozite de aprovizionare de pe platformele de gaze din Marea Neagră, afirmă SBU Serviciul de Securitate al Ucrainei a distrus un sistem radar rusesc și instalații de depozitare situate pe platformele de producție de gaze din Marea Neagră, folosind un atac coordonat cu drone, a declarat agenția pe 19
175403 – 23052025 – În perioada 19-23 mai 2025, a avut loc în Baku, Azerbaidjan, cea de-a X-a reuniune a Comitetului Director al Rețelei GlobE și cea de-a VI-a reuniune plenară a acesteia. Direcția Generală Anticorupție a fost reprezentată la aceste evenimente de către comisar-șef de poliție Manuela-Elena Popescu, director general adjunct al instituției, membru al
Negocierile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite continuă intens sâmbătă, înaintea unei întâlniri decisive în Scoția între Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, menită să evite un război comercial costisitor. Aflat